Comunicat de presă

Aeroportul Internațional Timișoara ”Traian Vuia” a primit astăzi vizita reprezentanților Abu Dhabi Ports Group din Emiratele Arabe Unite și a ADQ Abu Dhabi, însoțiți de oficialii Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ministrul Sorin Grindeanu și ministrul secretar de stat Bogdan Mândrescu.  Din partea gazdelor au participat la discuții: Daniel Stamatovici, director general, Marian Chivu, director operațional, Daniel Dinu, director infrastructură.

Întâlnirea a avut loc ca urmare a discuțiilor purtate în luna iunie de ministrul Sorin Grindeanu cu partea emirateză, întâlnire care a stabilit atunci posibilitatea unui parteneriat pentru dezvoltarea Centrului Logistic Intermodal Cargo pe Aeroportul Internațional Timișoara “Traian Vuia”.

Concretizarea unui parteneriat cu Abu Dhabi Ports Group ar transforma aeroportul într-un puternic nod comercial regional european, conectat la rețelele naționale și internaționale de transport feroviar și rutier.

Centrul Intermodal Timișoara, a cărui edificare este evaluată la 300 de milioane de euro, ar putea fi dezvoltat pe o suprafață de 65 de hectare și ar oferi facilități de depozitare și transport, inclusiv pentru mărfurile intercontinentale.

”Un parteneriat Timișoara – Abu Dhabi în domeniul dezvoltării infrastructurii de cargo a Aeroportului Internațional Timișoara ”Traian Vuia” ar fi o oportunitate extraordinară. Acest nou pas în discutarea unei relații de colaborare deschide perspective foarte serioase. Mulțumim conducerii ministerului pentru susținere și pentru oportunitatea creată”, a declarat directorul general al AIT TV, Daniel Stamatovici.

 

 

 

Biroul de Comunicare,

Aeroportul Internațional Timișoara  “TRAIAN VUIA“

Learn More

Comunicat de presă

Informare

 

O parte din sistemul de control de securitate s-a defectat azi noapte și din acest motiv procesarea pasagerilor care au decolat în această dimineață de pe Aeroportul Internațional Timișoara „ Traian Vuia ” a fost realizată în regim de avarie printr-un singur punct de control.

O echipă tehnică a lucrat la remedierea problemei și la ora 8:30 a reușit să repornească sistemul.

Inoperabilitatea sistemului a creat disconfort pentru 892 de pasageri care au plecat în cele 7 zboruri programate în această dimineață.

Ne cerem scuze pasagerilor pentru inconvenient și le mulțumim pentru răbdare și pentru înțelegerea situației.

 

 

 

 

Călin PETRESCU

                                                                                                                                 Purtător de cuvânt

Aeroportul Internațional Timișoara  TRAIAN VUIA

Learn More

Prezentare Proiect UDAES

„Utilaje destinate activităților economice de siguranță”

 

Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia” și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au semnat la data de 20.07.2022 contractul de finanțare nr. 151/20.07.2022 pentru proiectul de investiții „Utilaje destinate activităților economice de siguranță”.

Obiectivul general al proiectului constă în achiziţionarea de utilaje destinate activităţilor economice de siguranţă, în vederea asigurării unui trafic aerian extins, în condiţii de maximă siguranţă şi a unui grad de securitate adecvat, în acord cu reglementările europene şi naţionale în domeniul transportului aerian.

Prezentul proiect de investiții „Utilaje destinate activităților economice de siguranță” vizează exclusiv activități de natură economică din domeniul securității aeronautice realizate pe timp geros (privind deszăpezirea suprafeței de mișcare și degivrarea aeronavelor), pentru îndeplinirea în bune condiții a cerințelor pentru transportul aerian prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport.

Valoarea totală a proiectului este de 20.719.419 lei, din care valoarea cofinanțării UE este de 13.073.958 lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 23 de luni, începând cu 01.02.2022 până la date de 31.12.2023. Proiectul de investiții „Utilaje destinate activităților economice de siguranță”   a primit în aplicația MySMIS codul 155270.

Proiectul este finanțat prin fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, Axa Prioritară 2 Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil și eficient, Obiectivul specific 2.3 – Creșterea gradului de utilizare sustenabilă a Aeroporturilor.

Date de contact beneficiar:

Aeroportul Internațional Timișoara „Traian Vuia”

Manager de proiect Daniel Dinu, Tel. 0744087122

Adresa: Aeroport nr. 2, CP. 307200, com. Ghiroda, jud. Timiș

Tel. +40 256 386 089 Fax: +40.256. 490.705, office@aerotim.ro

www.facebook.com/aeroport.timisoara

www.aerotim.ro

Learn More